Cod: S.0066
Azichem a emis un protocol aplicativ pentru realizarea unor pardoseli splendide care îmbinǎ marea rezistențǎ mecanicǎ şi durabilitatea betonului cu aspectul estetic deosebit al pardoselii naturale.
Pardoselile din beton au marele avantaj de a fi relativ ieftine, se pot construi rapid, au mare rezistențǎ mecanicǎ şi sunt de lungǎ duratǎ. Aceste caracteristici au determinat marele lor succes în domeniul industrial şi al infrastructurilor unde prestațiile mecanice cu singuranțǎ sunt mult mai importante decât aspectul estetic. Totuşi, de câtva timp pardoselile din beton se utilizeazǎ din ce în ce mai mult şi în domeniile rezidențiale şi comerciale. În acest segment de piaƫǎ tehnica “pietrişului spǎlat” este cu siguranțǎ una dintre tehnicile de construcƫie de interes mai ridicat având in vedere cǎ permite construcția pardoselilor cu prestații mecanice, de lungǎ duratǎ şi uşor de realizat, dar care şi conferǎ aspectul unei traiectorii acoperite cu pietriş sau a unei strǎzi naturale.
Tehnica‘pietrişului spǎlat’ se bazeazǎ pe un proces fundamental: aplicarea unui inhibitor sau a unui întârzietor de priză (PRERIT) pe suprafața betonului proaspăt, tocmai netezit, care în câteva ore este capabil să întrerupă procesul de întărire a celor 2-3 milimetri de strat de suprafațǎ din ciment. După aceea, prin hidrospălarea la presiune, se poate înlătura acest strat “moale” evidențiind inertul care constituie betonul. Avantajele acestei tehnici, dincolo de marele efect estetic final potrivit chiar şi pentru lucrările din mediile naturale şi peisagistice, constau în faptul cǎ nu este nevoie de unelte sau echipamente deosebite, iar modalitatea de realizare nu se deosebeşte prea mult de cea utilizatǎ de obicei pentru pardoselile netezite.
Aspectul estetic al pardoselii obținute, datorită acestei tehnici, poate fi personalizat ulterior în funcție de propriile necesități şi a propriului gust, modificându-i forma, culorile şi granulometria inerților care compun matricea cimentului (este posibil, de exemplu, sǎ faceți ghiaietto (pietriş) din pietre rotunde, de o singurǎ culoare sau de culori diferite). Acelaşi material cimentos se poate chiar colora prin adǎugarea oxizilor speciali în timpul amestecului pentru a crea un substrat colorat în care sǎ puneți pietrele expuse la suprafațǎ.
Dupǎ terminarea acestui ciclu Azichem propune o serie de produse pentru îmbunǎtǎțirea ulterioarǎ a pardoselii. Este vorba de adǎugarea fibrelor din polipropilenǎ multifilament anti fisuri (READYMESH PM-180) direct în amestecul de ciment, de aplicarea unui consolidant întǎritor anti-evaporare la sfârşitul lucrǎrilor (QL NANO LITHIUM), pe bazǎ de silicați de litiu, care sǎ îndeplineascǎ funcția de maturare şi care sǎ confere permeabilitate şi duritate mai mari suprafeței finale, şi a unui sigilant elastomeric (EG 91) pentru sigilarea rosturilor de contracție şi a rosturilor de lucru, necesari, ca de altfel, în orice altǎ pardosealǎ din beton.
Vuoi saperne di più sui nostri prodotti?
S.0006
SYNTECH POLIUREA: impermeabilizare cu învelişuri elastomerice cu elasticitate ridicatǎ
S.0010
CONSILEX INJECT MAUER: oprirea ascensiunii capilare cu rǎşini cu 'dispersare lentǎ'
S.0013
FLOOR Q: reparația corticalǎ a pavajelor din beton de grosime redusǎ
S.0007
SANATIGH: reabilitarea dezumidificantǎ a zidurilor umede
S.0016
PAVAJE INDUSTRIALE din beton armat cu fibre, cu prestații ridicate
S.0012
BETON IMPERMEABIL: produse speciale pentru zidurile de sprijin cu rezistențǎ hidraulicǎ
S.0029
Reparația structurilor din beton în mediu marin
S.0028
Familia de produse 'REPAR': reabilitarea structurilor cu ajutorul mortarelor tixotropice anti-retrag
S.0011
OSMOCEM FLEX: Impermeabilizare pe bază de ciment flexibil pentru terase gresiate
S.0066
PRERIT: inhibitor de priză pentru pardoseli prin tehnica